Ceri ajutorul salvamarilor, te amendează

0
183

Dacă ceri ajutorul salvamarilor, vei fi amendat. Este vorba despre situația în care unii părinți își pierd copiii și cer ajutorul salvamarilor cu gândul că ei sunt cei care i-ar putea ajuta în găsirea celor mici, chiar dacă aceștia nu s-ar fi aventurat în apa mării.

Această hotărâre a fost adoptată în Consiliul Local din Eforie. Așadar, părinții vor putea fi amendați dacă apelează la salvamari ca să le găsească copiii nesupravegheați și pierduți, găsiți apoi pe plajă, nu salvați din valuri, scriu cei de la Antena 3.
Consilierii din Eforie au votat HCL nr. 100/2021 și au decis să sancționeze mai multe fapte ale turiștilor, pe plajele din oraș. În concluzie, sunt sancționabile: apelarea, în mod nejustificat, la reprezentanții serviciului de salvare acvatică pentru căutarea în apă de persoane presupus dispărute de pe plajă; mutarea geamandurilor, balizelor sau a bilelor plutitoare în alte locuri decât sunt ancorate de către reprezentanții serviciului de salvare acvatică; utilizarea geamandurilor drept colac de salvare sau acoperirea lor cu diverse materiale astfel încât să împiedice vizibilitatea acestora.

Sancțiunile nu vor fi unele mici, fiind vorba despre sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, iar cele juridice, între 1.500 și 2.500 de lei. Sancțiunile le vor da polițiștii locali Eforie sau alţi funcţionari publici din Primăria Eforie.

Autoritățile locale din Eforie spun că această măsură este necesară explicând că apelarea la salvamar pentru situații în care dispăruții de fapt „se răcoresc la terasă”, ori copilul lăsat nesupravegheat e rătăcit pe plajă, poate avea consecințe nefericite pentru oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutorul salvamarilor în apa mării.

Programul zilnic de lucru este în intervalul 8.00 – 19.00, cu excepţia perioadei 16 iulie – 15 august inclusiv, când programul zilnic este în intervalul 8.00 – 20.00.

Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 de foişoare ale salvamarilor, două baze de salvare nautică şi două posturi de prim ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here