Evenimentul s-a încheiat de o lună, însă afișul a rămas

0
105

Se face aproape o lună de când, la Târgu Jiu, a avut loc un spectacol de excepție susținut de elevii de etnie rromă. Cu toate acestea și după atâta timp, încă nu a fost ridicat afișul prin care se anunța acest eveniment.

Nu putem să credem decât că, autoritățile vor să inducă în eroare cetățenii orașului, având în vedere că acest afiș nu este unul deloc de dimensiuni mici, ba chiar este amplasat la groapa din centrul orașului.

*Dacă doriți să-l vedeți, puteți merge în centrul orașului*

Cât trebuie să mai aștepte locuitorii municipiului până când acest afiș va fi dat jos?!….sau…poate a fost prea bine lipit încât va dăinui în timp, în căldură, ploaie și zăpadă.

Cert este că trebuie să se mai umble la grija organizatorilor, iar autoritățile să se implice mai mult, iar atunci când încep un lucru, să-l și aducă în stadiul initial după finalizarea acestuia.

La acest spectacol a participat și Inspectorul Școlar General, Dana Constantinescu, iar unul dintre mesajele transmise a fost ca elevii să meargă la școală, iar părinții lor să îi susțină pe deplin.

Ziua internațională a Rromilor ar fi trebuit sărbătorită pe 8 aprilie, a fost marcată astfel cu întârziere, pe 17 iunie, pentru prima dată la Târgu Jiu.

Autoritățile speră să devină o tradiție, mai ales în contextul în care evenimentul s-a bucurat de un real succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here