”Observ schimbări în bine la Poliția Locală Târgu Jiu”

0
189

”Observ schimbări în bine la Poliția Locală Târgu Jiu”. Este declarația făcută de Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu care spune că  reprezentanții Poliției Locale au început să se implice în tot felul de activități.

Romanescu susține că oamenii au început să-și facă treaba, iar activitățile acestora au devenit din ce în ce mai intense și benefice locuitorilor orașului.

”Pe lângă oamenii care și-au făcut treaba acolo, majoritatea angajaților au înțeles rolul pe care îl are această instituție și încep să apară rezultatele.

O deschidere mai mare către sesizările cetățenilor, o activitate intensificată, mai multa transparență, sunt semnale care mă fac să cred că instituția se redresează și devine acea direcție a municipalității de care cetățenii au nevoie.

Sub coordonarea doamnei Mirela Stamate lucrurile au început să se miște bine și primesc tot mai multe semnale în acest sens. Instituția devine mai eficientă și voi sprijini eforturile angajaților promovând acțiunile lor. Îi asigur că în aceste condiții putem avea o colaborare foarte bună, mai ales că avem un scop comun, acela de a deservi interesele comunității.”, a scris pe pagina sa de socializare Marcel Romanescu, edilul orașului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here