Se fac din nou alegeri?! Ce spune senatorul PNL de Gorj

0
450

Sâmbăta trecută au avut loc alegeri interne, la nivelul organizației PNL Motru, în urma cărora s-a luat decizia ca președinte să fie ales Dan Matei.

Senatorul PNL de Gorj, Ion Iordache, contestă această decizie și dorește ca alegerile să fie reluate.

Acesta a fost coordonatorul zonal și susține faptul că nu au fost respectate termenele din statut în privința convocării. “Urmează să se ia o decizie la nivel de birou județean, prin care să se valideze sau nu alegerile”, a spus Ion Iordache.

Dan Matei a fost ales președinte al PNL Motru, vicepreședinți fiind Sorin Iovan, Brânzan Sebastian, Bălan Vasile, Pintea Dumitru, Dorel Drăghici, Sachelarie Leonard, Bulgariu Cristian, Ion Dobrițoiu.

Pentru Radio Infinit, Dan Matei a spus că alegerile au fost statutare și că nu înțelege supărarea lui Iordache.

Matei crede că Ion Iordache își dorește să candideze la președinția PNL Gorj, de aceea, în momentul de față este o bătălie internă pe delegații care vor participa la conferința județeană de alegeri.

Cu toate acestea, întrebat dacă va candida la șefia PNL Gorj, senatorul PNL de Gorj nu a dat un răspuns clar și spune că până în prezent nu au avut timp pentru a purta astfel de discuții.

Singurul candidat anunțat până acum este actualul președinte Dan Vîlceanu.

Noua conducere a PNL Gorj va fi aleasă pe 11 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here